Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, referindu-se la incidentul legat de întârzierea livrării bagajelor pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, că firma care trebuia să se ocupe de aducerea bagajelor este o companie privată care nu are contract cu aeroportul, ci cu compania aeriană. El a mai spus că îi va cere directorului aeroportului să cerceteze acest caz și le-a cerut scuze celor afectați.
„Am văzut un incident, în schimb (...), care s-a întâmplat aseară, o întârziere de livrare de bagaje pe Otopeni de vreo trei ore. În primul rând, eu îmi cer scuze ca ministru. Doi: vreau să spun, competenţa este următoarea, ca să fie foarte clar pentru cei care nu ştiu, firma care trebuie să se ocupe de handling, de adusul acestor bagaje are contract cu compania aeriană, nu cu aeroportul. Deci (...) acea companie are contractul cu această altă companie care se ocupă de handling, ceea ce nu înseamnă că nu o să-l pun pe directorul interimar de la de la aeroport să cerceteze despre ce este vorba. Dar, repet, linia de competenţă este asta, dar, având în vedere că e în incinta aeroportului, îmi cer eu scuze în numele acelei companii de handling care nu e a statului, e o companie privată”, a declarat Sorin Grindeanu vineri, potrivit Agerpres.
În context, el a făcut o recomandare pentru cei care circulă cu avionul în perioada de vară, când numărul de curse aproape se dublează.
„Pe perioada verii, aproape... nu ştiu dacă se dublează, dar aproape se dublează numărul de curse, având în vedere că sunt chartere de vacanţă. Sunt lucruri care care sunt normale în această perioadă a anului. În momentul în care un singur aeroport important din Europa are un mic incident care ar duce la o rostogolire, acel lucru se vede peste tot, aproape peste tot în Europa, la toate aeroporturile. Dacă pot să fac o recomandare pe care încerc să o aplic şi eu atât cât pot este că, dacă se merge cu avionul în această perioadă de vară, să încercaţi să aveţi curse directe, iar dacă aveţi curse cu legătură, adică trebuie să schimbaţi undeva, (...) să încercaţi să le luaţi pe cele mai de dimineaţă, fiindcă cu cât mergi mai încolo pe parcursul zilei, cu atât e mai mare probabilitatea să apară un incident, aşa cum am spus mai devreme, care să dea peste cap traficul. Nu e primul an în care se întâmplă lucrurile acestea”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Totodată, ministrul a menţionat şi problemele cauzate de condiţiile meteorologice.
„Cauza este exact ceea ce v-am spus, un număr foarte mare de zboruri, mult mai mare decât în alte perioade ale anului, fiind perioade de concedii şi acele chartere... În plus, pare că anul acesta au fost foarte dese incidentele legate de vreme, de furtuni, de lucruri care au fost duse la extrem şi care de asemenea au dat peste cap traficul în marile aeroporturi din Europa”, a explicat acesta.
Sute de pasageri veniți din curse pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni au stat joi noapte ore în șir ca să-și recupereze bagajele. Oamenii au cerut explicații pentru această întârziere, însă li s-a transmis să facă reclamație.
Editor : B.P.