Grindeanu, despre accidentul de la Boița, unde un om a căzut în gol: Într-un accident pe autostradă, e cam de evitat să ieşi din mașină

Data publicării:
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu
Grindeanu: Într-un accident pe autostradă, e cam de evitat să ieşi din mașină. Foto: Profimedia Images

CNAIR va avea în vedere instalarea de elemente de siguranţă suplimentare pe autostrăzi, a spus ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, sâmbătă, la Alba Iulia, după ce a fost întrebat despre accidentul soldat cu moartea unui om, care a căzut în gol, la Boiţa, printre parapeţi.

Grindeanu a adăugat că pe autostrăzi este de evitat ieşirea din maşină, modalitatea de comportament fiind una cu totul diferită faţă de traficul pe drumurile normale.„În primul rând regret, şi regretăm cu toţii, şi transmit condoleanţe, a fost o situaţie neplăcută. Totodată, mai trebuie să învăţăm că pe autostrăzi modalitatea în care trebuie să te comporţi e una cu totul diferită faţă de traficul pe alte tipuri de drumuri.

Iar aici fiecare secundă contează. Se rulează cu viteză foarte mare. E cam de evitat să ieşi din maşini (...) aşa cum facem în oraş, de exemplu, sau în alte părţi. Asta nu înseamnă că nu trebuie să gândim în perioada următoare elemente de siguranţă suplimentare pe acel tronson, un tronson care, nu pot să nu spun, a fost inaugurat înainte de termen şi felicit constructorul - termenul conform contractului trebuia să fie mai-iunie anul acesta. Au reuşit cu 6 luni mai repede să-l dea în circulaţie, ceea ce e un lucru bun”, a afirmat Grindeanu, întrebat dacă între acei parapeţi nu ar trebui să fie elemente de siguranţă.

Chestionat dacă nu sugerează astfel că victima ar fi fost de vină, Grindeanu a răspuns negativ. „Nu, nu am sugerat acest lucru. Doar spuneam că modul în care se circulă pe autostradă totuşi e unul diferit faţă de drumurile normale şi trebuie să avem în vedere toate aceste elemente. În plus, cred că trebuie să gândească cei de la CNAIR şi acele elemente de siguranţă”, a spus ministrul, scrie Agerpres.

El a menţionat că probabil nu ar fi coborât din maşină, pe autostradă. „Probabil că nu aş fi coborât din maşină, pe autostradă. E destul de periculos să faci acest lucru pe autostradă”, a răspuns Grindeanu, întrebat ce ar fi făcut în locul şoferului respectiv.

Un accident rutier în care au fost implicate şase autovehicule şi nouă persoane a avut loc în 29 ianuarie pe autostrada A1, pe sensul Sibiu - Boiţa, în urma căruia şoferul unei dube a murit. În încercarea de a se feri de un alt vehicul, acesta a sărit printre parapeţi, între care nu se aflau grilaje de siguranţă, căzând în gol peste 20 de metri.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”