Un tânăr de 19 ani din județul Suceava a provocat un accident în care au fost grav răniţi prietenul şi tatăl său. Nu avea permis, dar acest lucru nu l-a oprit să conducă o maşină, cu viteză, pe un drum care nu este asfaltat. Cei doi pasageri au ajuns la spital, după ce vehiculul s-a lovit de un gard. Şoferul a scăpat cu doar câteva zgârieturi şi este acum cercetat penal.
Deşi nu avea permis, un tânăr de 19 ani s-a urcat la volan şi a condus pe o uliță pietruită din orașul Salcea. În maşină, în dreapta sa era un prieten, iar pe bancheta din spate, tatăl său. Cei doi au rămas încarceraţi după ce şoferul a pierdut controlul şi a intrat cu autoturismul într-un gard de beton.
-S-a auzit zgomot mare așa de viteză, o mașină și am zis ăsta cineva chiar nu-i conștient, nu ține la mașina lui dacă vine cu viteza asta. N-am terminat de gândit, s-a auzit o bufnitură ca la o explozie.
-Ei s-au apucat cred de raliuri, sigur. Au lăsat căruța în ogradă la ăsta și s-au apucat de raliuri. E drumul drept și ei dacă erau beți nu țin cont că pe stradă sunt copii, ei inconștienți.
-Aici drumul ăsta ar trebui să nu circule în halul ăsta că deja au băgat frica în mine, tre să stau atentă acum și pe drum când merg.
Prietenul şi tatăl şoferul au fost duşi la spital, în stare gravă.
Dr. Bogdan Bondaru, medic UPU Suceava: O persoană în vârstă de 18 ani cu un TC sever, hemopneumotorax și probabil ruptură hepatică. O a doua victimă cu un TCC mediu, fractură femurși luxație șold, prognosticul este rezervat și la el.
Tânărul care a provocat accidentul a fost şi el rănit. Poliţiştii spun că avea o alcoolemie de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.