Video Geoană: Noi planuri de apărare vor fi aprobate la Summitul NATO de la Vilnius. 300 de mii de militari, gata să intervină

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Geoană participă la conferința 'Etica în momente de criză şi schimbare profundă', în București, joi 6 aprilie 2023.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO. Foto: George Călin/Inquam Photos

La Summitul Alianţei de la Vilnius (Lituania) va fi aprobată „o nouă generaţie de planuri de apărare în NATO”, denumite generic „planuri regionale de apărare”, prin care „ţările NATO vor pune la dispoziţia comandanţilor Alianţei undeva spre 300.000 de militari gata să intervină, echipaţi, pregătiţi”, a declarat luni secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, potrivit News.ro. 

Înaltul oficial a precizat la Antena 1 că aceste planuri „sunt împărţite în trei zone geografice: o zonă nordică, o zonă centrală şi o zonă sudică, din care fac parte Marea Neagră şi Marea Mediterană”, potrivit unui comunicat oficial.

Este o veste foarte bună pentru România, reconfirmă valenţa multiregională şi rolul pivot al ţării noastre la confluenţa unor zone de mare importanţă strategică pentru NATO şi pentru Uniunea Europeană. Este o schimbare profundă a modului în care ne pregătim pentru eventuale situaţii neplăcute. Vorbim de mult mai multe trupe ale ţărilor NATO arondate către comandanţii militari NATO în caz de criză, conflict sau, Doamne fereşte, ceva mai sever”, a explicat Mircea Geoană.

El a punctat că, potrivit noilor planuri regionale de apărare, „ţările NATO vor pune la dispoziţia comandanţilor Alianţei undeva spre 300.000 de militari gata să intervină, echipaţi, pregătiţi.”

În marja Summitul NATO de la Vilnius, care se va desfăşura între 11 şi 12 iulie 2023, Mircea Geoană, alături de Secretarul General Jens Stoltenberg, vor avea întâlniri bilaterale cu preşedintele SUA, Joe Biden, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, premierul australian, Anthony Albanese, cel neo-zeelandez, Chris Hipkins, precum şi cu premierul Japoniei, Fumio Kishida, se mai menţionează în comunicat.

Secretarul General Adjunct al NATO va prezida reuniunea miniştrilor de externe din Republica Moldova, Georgia şi Bosnia- Herţegovina, precum şi ceremonia semnării, de către ţările baltice, a unui protocol de asociere în domeniul apărării antirachete comune. De asemenea, el va participa, alături de premierul canadian Justin Trudeau, la ceremonia de semnare a unui memorandum care vizează înfiinţarea unui centru de excelenţă în domeniul securităţii climatice.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...