Gândul.ro: Ion Rădoi a oprit metroul pentru că iubita lui ar fi rămas fără spații comerciale

Data actualizării: Data publicării:
După ce au părăsit sediul Metrorex – în jurul orei 22.00 -, Elena Minea și sindicalistul șef Ion Rădoi s-au îndreptat către locuința unde locuiesc împreună.
Elena Minea și Ion Rădoi. Foto: Gândul.ro

Lider sindical Ion Rădoi, președinte USLM (Unitatea Sindicatul Liber Metrou), ar fi oprit circulația de la metrou, pe 26 martie, deoarece iubita lui, Elena Claudia Minea, controlează mai multe spații comerciale din stațiile de metrou, scrie Gândul.ro.

Metrorex a notificat, pe 25 martie, firma care administrează spaţiile comerciale de la metrou ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor până la data de 2 aprilie. A doua zi după notificare, de la primele ore, ușile la metrou erau încuiate iar sute de mii de oameni nu au putut circula și s-au îngrămădit la transportul de suprafață.

Acuzat de prim-ministru și ministrul transporturilor că a declanșat „protestul ilegal” deoarece ar rămâne fără „sinecuri”, Ion Rădoi a spus că protestul spontan ar avea legătură de fapt cu drepturile salariale. Potrivit ziare.com, sindicatul controlat de liderul Ion Rădoi, în funcție de peste 20 de ani, deține în proporție de 100% firma Sindomet Servcom SRL, care a avut contracte cu Metrorex pentru spațiile comerciale și pentru spațiile de publicitate.

Însă, potrivit Gândul.ro, Ion Rădoi ar fi direct interesat ca aceste spații comerciale să nu fie eliberate. Elena Claudia Minea, iubita sindicalistului, este acționar și administrator la patru firme care dețin contracte de închiriere a unor spații comerciale din stațiile de metrou.

Aceasta este asociată cu Iulian Adina Mihale, care este acționar și/sau administrator la alte trei firme, care la rândul lor dețin spații comerciale la metrou. În total, cele două ar controla 14 spații comerciale. Citiți detaliile pe Gândul.ro.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei