FOTO: Vaccinare anti-COVID la Biserica Neagră din Brașov
Data actualizării: Data publicării:
Vaccinare împotriva COVID-19 în Biserica Neagră din Brașov, în acorduri de orgă. Campania se desfășoară în a doua zi de Rusalii, iar în primele 4 ore au fost imunizați 159 de oameni.
Punctul de vaccinare de la Biserica Neagră din Brașov, unul dintre cele mai cunoscute monumente din România, este deschis până la ora 19.00.
Campania de vaccinare are loc în cadrul evenimentului „Liber la biserică”, potrivit unei postări pe Facebook a Alianței USR PLUS.
„Vreau să le mulțumesc gazdelor noastre de astăzi, Biserica Neagră și domnul prim-preot, pentru deschiderea arătată și cred că mesajul de speranță și de credință se potrivește foarte bine momentului. Brașovul a stat de la început în topul orașelor în ceea ce privește imunizarea și mă bucur să văd că evenimentele de vaccinare stârnesc foarte mult interes și vin oamenii, chiar dacă locuiesc în zona unui centru existent”, a spus Allen Coliban, primarul USR PLUS al Brașovului.
Până în prezent, 2.888 de persoane s-au vaccinat în cadrul maratonului „Liber la vaccinare, liber la viață” din Brașov.