Florin Salam este acuzat că a agresat o tânără de 23 de ani într-un hotel din Bucureşti

Data actualizării: Data publicării:
florin salam - fb
Sursa foto: Florin Salam / Facebook

Interpretul de manele Florin Salam este acuzat că, în 1 ianuarie, ar fi agresat o tânără de 23 de ani, într-un hotel din Bucureşti. A fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, scrie News.ro

”La data de 1 ianuarie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani”, a transmis, marţi, Poliţia Capitralei.

Sursa citată a precizat că a fost întocmit un dosar penal şi au fost efectuate verificări la adresa menţionată, în vederea administrării probatoriului.

”Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au mai transmis poliţiştii.

Surse judiciare au menţionat, pentru News.ro, că cel vizat este interpretul de manele Florin Salam, iar victima este cunoscută ca damă de companie.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele cinci țări europene pe care Vladimir Putin le-ar putea ataca după Ucraina. Noul avertisment lansat de...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
Eroul de război, marioneta lui Putin sau campionul la box: Cine l-ar putea înlocui pe Zelenski?
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...