Cazul cutremurător înregistrat la Caracal i-a făcut și pe alți români să-și „amintească” de persoane dragi de la care nu au mai primit nicun semn de ani de zile și să acționeze.
Astfel, săptămâna aceasta, o familie din Oradea s-a dus la Poliţie și a anunțat dispariția unei rude, în urmă cu 8 ani, relatează ebihoreanul.ro.
Estera Mihele, de 44 ani, a plecat la muncă în Italia în 2011, dar la câteva zile după ce a ajuns în peninsulă a întrerupt orice legătură cu familia și nu a mai putut fi contactată.
Estera Mihele are o înălţime de 1,70 metri, 58 de kilograme, constituție slabă, faţă ovală, ochi căprui și păr lung, castaniu, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Bihor.
„Familia nu a putut furniza date cu privire la îmbrăcămintea pe care aceasta o purta la data plecării de la domiciliu", se precizează într-un comunicat al poliției.
Anchetatorii cer ajutorul cetăţenilor care pot furniza informaţii legate de această persoană.