Fântână arteziană muzicală de 60.000 de euro la Spitalul Județean Suceava. Managerii spun că are scop terapeutic

Data publicării:
fantănă arteziană Spitalul Județean Suceava
FOTO: Monitorul de Suceava

O fântână arteziană în valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini şi muzică terapeutică, a fost amenajată în faţa spitalului din Suceava. Investiţia s-a realizat din taxa de parcare percepută de unitatea medicală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În faţa Spitalului de Urgenţă din Suceava a fost amenajată o fântână arteziană în valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini şi muzică terapeutică, investiţia fiind realizată din taxa de parcare percepută de spital.

Proiectul a fost început în anul 2012 beneficiarul fiind Consiliul Judeţean Suceava, ca proprietar al terenului pe care a fost construită fântâna, însă au existat mai multe probleme cu constructorul şi în cele din urmă, după procese, lucrarea nu s-a mai finalizat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Anul acesta conducerea spitalului a reuşit să preia spaţiul în administrare şi să amenajeze fântâna arteziană.

„Noi ne-am dorit mult ca această fântână arteziană să fie finalizată, dar nu am putut interveni până acum. Am găsit ca sursă de finanţare taxa de parcare, care nu a fost instituită cu acest scop, ci cu scopul de a face ordine în curtea instituţiei. Taxa a fost corect încasată şi evidenţiată şi am decis ca resursele care vin de la oameni să fie folosite tot în interesul oamenilor - se fac lucrările de amenajare a curţii, curăţenie, lucrările deszăpezire iar fântâna este parte din aceste lucrări făcute pentru oameni. Ea are rol terapeutic, estetic şi de bun gust. Ţinem să fim un spital prietenios iar fântâna arteziană nu este vârful de lance al investiţiilor din spital, este un apendice al infrastructurii şi dotării spitalului. (...) Ne interesează foarte mult şi arealul spitalului, dar din păcate nu toţi furnizorii sunt de cuvânt. Am pregătit locul pentru băncuţe şi la sfârşitul acestei săptămâni acestea urmează să fie montate. Nu am început şi nu am terminat cu această fântână arteziană modernizările la spitalul din Suceava. Am investit foarte mult în infrastructură, în aparatură medicală, vrem să dăm o altă perspectivă, o altă imagine spitalelor din România şi sunt bucuros că am reuşit să o finalizăm”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, managerul Spitalului de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu.

Fântâna arteziană are scop terapeutic şi de ea se pot bucura atât pacienţii cât şi oamenii care ies la plimbare în oraş şi vor să se relaxeze.

Fântâna va funcţiona în fiecare zi, seara, între orele 18:00 și 22:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Simona Halep revine în forță și își reia drumul spre glorie: Marea campioană va...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Imagini virale cu trei lupi care apar pe o pârtie de schi renumită din Italia: „Se antrenează să fie mai...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic