Experiența traumatizantă a trei minori cu COVID, duși cu microbuzul la spital alături de alți pacienți: luați la 16.00, ajunși noaptea

Data actualizării: Data publicării:

Mai mulți pacienți, printre care și trei minori, au fost transportați de DSP, cu două microbuze SMURD, la Institutul "Marius Nasta" din Capitală, pentru a fi testați. Au ajuns la spital noaptea, după mai multe ore de când au fost luați de acasă.

UPDATE 11.35. Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a explicat la Digi24 care este procedura pentru evaluarea pacienților aduși la institut. Ea a spus că, având în vedere numărul mare de infectări din ultima perioadă, ajung pacienți și ziua, și naptea.

"La Institut, numărul cazurilor s-a triplat. Spitalele sunt suprasolicitate, se lucrează și ziua, și noaptea.

Este important ca toți pacienții să fie evaluați, li se fac analize de sânge cu rezultat în câteva minute, radiografie cu expunere de scurtă durată. Se întocmesc documentele necesare și se discută cu pacienții. La institut se face internare de scurtă durată pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a vedea dacă este nevoie de internare.

În cazul pacienților aduși noaptea, pe măsură ce se termină evaluarea se cheamă ambulanțele și fiecare a fost trimis, individual, acasă.

Este bine să se facă evaluarea, e important ca toți pacienții pozitivi să fie evaluați", a spus Mahler.


Situația a fost semnalată la Digi24 de un telespectator și confirmată ulterior de managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler.

Potrivit sesizării primite la Digi24, în cursul nopții de joi spre vineri, la "Marius Nasta" au ajuns două microbuze, cu câte 15 persoane confirmate cu coronavirus, pentru a fi evaluate. În microbuze erau și trei minori. Erau fără părinți, speriați și plecați de acasă de la ora 16.00.

Plângeau de foame și de sete și nu înțelegeau de ce sunt plimbați cu microbuzul, alături de persoane străine. Asistentele le-au dat apă și au strâns apă, mere și biscuiți să le dea să mănânce, potrivit sesizării.

Managerul Institutului "Marius Nasta" din Capitală a confirmat această situație și a spus că nu este prima dată când se întâmplă asta. În ultima perioadă, de când a crescut numărul infectărilor, persoanele asimptomatice sunt duse la spitale cu microbuze SMURD, pentru a fi duse în număr mai mare la spital.

Persoanele din microbuz au ajuns la institut pentru radiografie pulmonară, apoi au fost duse acasă cu ambulanța.

Managerul institutului spune că, de obicei, persoanele asimptomatice ajung la spital noaptea, cel mai probabil pentru că ziua, ambulanțele nu mai fac față.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri