Vremea se va strica încă de sâmbătă noaptea, în ajunul scrutinului, când în ţară va intra un nou val de precipitaţii. În partea de nord şi vest a ţării va ninge, în timp ce locuitorii din zonele de est şi sud vor avea parte de lapoviţă şi ploi.
Mult mai deranjant va fi însă vântul care va sufla în rafale. Chiar dacă vremea ar putea să-i descurajeze pe români să meargă la scrutin, rezultatul acestuia nu va fi afectat, întrucâ prezenţa la urne nu reprezintă o condiţie pentru validarea sa.
„Din sud-vestul ţării traversează partea de vest, nord-vest, sud-vest şi nordul Moldovei - zăpadă. Temperaturile sunt clar negative, mai ales în timpul nopţii, şi este zăpadă, iar în partea de sud-est din nou ploaie”, a spus Ion Sandu, directorul ANM.