Valul de frig se va resimți în aproape toată țara, până luni 25 ianuarie. Astfel, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa.
Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade, iar izolat vor coborî şi până la -28...-25 de grade, în timp ce maximele termice, preponderent negative, pe arii restrânse, nu vor depăşi -10 grade.
În cursul nopţii de joi spre vineri (21-22 ianuarie) şi pe parcursul zilei de vineri, 22 ianuarie, temporar vântul va avea unele intensificări în Moldova şi în zona de munte.
Singurele județe care nu vor fi afectate de codul galben sunt Caraș-Severin, Timiș, Satu-Mare, Arad și Bihor.
În ţară, în această noapte, vremea va fi deosebit de rece, geroasã în sudul, centrul şi estul ţãrii. Temperaturile minime se vor situa între - 17 şi - 4 grade, izolat mai scãzute în sud şi în depresiunile intramontane, sub -20 de grade. Cerul va prezenta înnorãri şi trecãtor vor fi ninsori slabe în nord-vestul ţãrii şi doar cu totul izolat în restul teritoriului. În zonele joase de relief, mai ales din sud şi sud-est, local va fi ceaţã sau nebulozitate joasã, asociatã cu depunere de chiciurã şi posibil fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane, unde trecãtor va spulbera zãpada.
Joi, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasã îndeosebi dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -9 şi 2 grade, iar cele minime se vor situa între - 16 şi - 6 grade, mai scãzute în depresiuni şi în sudul ţãrii. Cerul va avea înnorãri în majoritatea regiunilor şi va ninge slab, îndeosebi ziua, local în Maramureş, Crişana, Transilvania şi la munte şi pe arii mai restrânse în celelalte zone, cu precãdere în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, unde va spulbera zãpada, dar trecãtor şi la cote mai reduse şi în sud-vestul şi nord-estul teritoriului. Local, dimineaţa, în Câmpia Românã şi izolat în rest va mai fi ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã.
În Bucureşti, vremea va continua să fie geroasã în această noapte cu o temperaturã minimã de -16...-14 grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã, pânã în jurul a -18 grade. Cerul va fi variabil în primele ore, apoi se va acoperi de nori joşi, iar spre dimineaţã se va forma ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã. Vântul va sufla în general slab.
Joi, vremea se va menţine deosebit de rece în Capitală, geroasã dimineaţa şi noaptea. Vor fi înnorãri şi ceaţã cu depunere de chiciurã în prima parte a zilei, apoi cerul va deveni variabil. Noaptea, nebulozitatea se va accentua din nou şi trecãtor va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de -8 grade, iar cea minimã va fi de -15..-13 grade.