Vila "Egreta" a lui Nicolae Ceauşescu, fără cumpărători

Data publicării:
vila ceausescu

Construită chiar înainte de Revoluţie, într-un luminiş de pe Insula Mică a Brăilei, cabana "Egreta" era, pe vremuri, locul pe care mii de turişti îl vizitau anual. Acum a devenit casa oamenilor fără adăpost.

Din cabana de vânătoare nu au mai rămas decât pereţii, acoperișul, o parte din lemnăria ușilor și a ferestrelor și... cam atât.

Reşedința urma să-l găzduiască pe Nicolae Ceaușescu. Au venit însă evenimentele din 1989 şi soarta clădirii avea să fie cu totul alta.

Tudorel Podgoreanu, fost cabanier: „Cabana a fost preluată de Direcția Silvică Brăila, a fost folosită pentru turiști străini, pentru vânătoare, a fost super frumos! Se vânau rațe, gâște, bine... porci mistreți doar când era sezonul lor, nu mereu. Acum e pustiu, e o ruină”.

Cabana avea cinci camere cu şemineu şi lustre de cristal, iar în faţă era amenajat un heliport.

Aceasta a fost de altfel și ultima aterizare a vânătorilor străini în Balta Mică a Brăilei pentru că, un an mai târziu, aici s-au interzis vânatul şi pescuitul. Aşa că, din lipsă de fonduri, Direcția Silvică Brăila a scos "Egreta" la vânzare.

Vasile Dumitraș, purtător de cuvânt al Direcției Silvică Brăila: „Nu am avut nicun fel de oferte, doritori care să depună o ofertă pentru a putea fi vândută. Ultima valoare pe care a fost scoasă la licitație anul acesta a fost de 390.290 de lei”.

Cu 15.000 de euro mai puţin decât fusese evaluată iniţial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri