Mărturia unei persoane care a asistat la această scenă:
„Mă deplasam din zona Unirii spre Piaţa Alba Iulia. În timp ce mă apropiam de semaforul de la intersecţia Bulevardului Unirii cu Bulevardul Mircea Vodă am sesizat ca erau mai multe maşini de poliţie oprite. Ceea ce mi-a atras atenţia era faptul că o persoană era ghemuită pe trotuar şi unul dintre poliţişti aparent fie o loveşte, fie cel puţin o împinge din spate cu piciorul.
Am asistat la nişte scene aş putea spune de coşmar sau cel puţin mai rar întâlnite. Chiar m-a deranjat profund modul în care poliţia a tratat o persoană care era deja încătuşată. Chiar dacă opunea rezistenţă modul în care bătaia de joc la care era supusă persoana respectivă aş putea spune că m-a şocat.
Persoana era încătuşată la picioare, se poate vedea destul de clar din imagini ca nici nu putea să fugă. La un moment dat a plecat din zona de pe trotuar şi a ajuns în zona din mijlocul intersecţiei. Era încătuşată şi la picioare si la mâini, complet dezbrăcată. Prezenta şi urme de sânge, cel puţin pe partea din spate. Poliţiştii fie în stropeau cu apă, turnau sticle de apă pe el şi la un moment dat l-au luat de la cătuşele de la picioare şi de mâini cu capul în jos şi l-au agăţat efectiv ca pe un animal de un stâlpişor de pe trotuar.
Nu ştiu dacă acei martori erau efectiv cetăţeni ca şi mine sau erau angajaţi ai poliţiei.Ce m-a frapat e că n-am văzut un echipaj de salvare SMURD sau salvarea Municipiului Bucureşti. Pentru că persoana era aparent rănită sau avea anumite probleme de o anumită natură pe care nu le pot enumera eu în acest moment.”