VIDEO. Momentul în care tânărul suspectat că a omorât o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova este prins de polițiști

Data actualizării: Data publicării:
Momentul în care tânărul suspectat că a omorât o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova este prins de polițișt
Momentul în care tânărul suspectat că a omorât o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova este prins de polițiști

Momentul în care a fost reținut băiatul de 17 ani suspectat că a înjunghiat mortal o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova a fost surprins de camerele de supraveghere. În imagini se vede cum el este interceptat de polițiști într-un cartier de case.

În doar câteva secunde băiatul este înconjurat de polițiști, în timp ce toată zona este blocată de mai multe mașini oficiale.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore pentru omor și tentativă de omor.

Tânărul de 20 de ani, rănit și el în atac, este în continuare în stare gravă și are nevoie urgentă de sânge. Familia lui a făcut un apel:

„Bădică Emanuel are nevoie de ajutorul nostru! Din nefericire, el este victima incidentului din Gradina Botanica, de marti, 27.06.2023 si este internat la ATI, Spitalul Judetean nr 1! Cei care pot dona sânge, indiferent de grupa sanguina, sunt rugati sa mearga la Spitalul Nr 1 si sa specifice numele BĂDICĂ EMANUEL!”

Cum s-a petrecut atacul mortal din Grădina Botanică din Craiova

Marți după amiază, în jurul orei 16:00, doi tineri au fost înjunghiați în Grădina Botanică din Craiova. Fata de 14 ani a murit.

Cei doi tineri ieșiseră să facă sport când un băiat s-a apropiat de ei și a hărțuit-o pe fata de 14 ani. Tânărul de 20 de ani i-ar fi sărit în apărare, moment în care agresorul a scos cuțitul și l-a înjunghiat de mai multe ori. Încercând să-i despartă, adolescenta a fost și ea atacată brutal.

„Un tânăr de 17 ani, aflându-se în Grădina Botanică din Craiova, ar fi înjunghiat doi tineri, o fată de 14 ani și un tânăr de 20 de ani, în urma tragicului eveniment, din păcate, fata a decedat. Din informațiile pe care le avem se pare că aceștia nu se cunoșteau", a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Agresorul fusese oprit înainte de atac de polițiștii locali care patrulau în zonă și care au observat că avea un comportament neobișnuit. Polițiștii nu au bănuit că el avea în rucsac o cagulă și un cuțit de vânătoare.

Cine este tânărul suspectat de crimă

Agresorul care a înjunghiat mortal o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova și a rănit un tânăr de 20 de ani este fiu de polițist și elev la Colegiul Militar din Craiova.

Conducerea Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, acolo unde învață băiatul de 17 ani, spune că acesta este un elev cu rezultate bune, fără probleme disciplinare. În plus, el fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfăşurate în cadrul proceselor de selecţie.

Elevul, în vârstă de 17 ani, a fost admis în Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” în anul 2020 şi se afla în vacanţa de vară. Pe parcursul celor trei ani de studii în instituţia noastră, elevul a avut rezultate bune la învăţătură, a absolvit ultimul an de studii, respectiv clasa a XI-a, cu media 7,67, nefiind înregistrat cu abateri disciplinare grave. A fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfăşurate în cadrul proceselor de selecţie, conform baremelor în vigoare pentru admiterea în învăţământul militar liceal”, a declarat Ioana Lădaru, purtător de cuvânt la Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu”.

Conducerea instituţiei de învăţământ precizează că va pune la dispoziţia autorităţilor care desfăşoară cercetările penale toate datele şi informaţiile necesare.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei