VIDEO | Incendiu uriaș la un mare centru comercial de lângă București. Pompierii intervin cu 37 de autospeciale
Data actualizării: Data publicării:
Pompierii intervin cu 37 de autospeciale la un incendiu care a izbucnit luni la un centru comercial din comuna Afumaţi, pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi.
Potrivit biroului de presă al ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul se propagă rapid. Trei persoane au fost rănite în urma incidentului. Este vorba despre un bărbat cu plagă prin taiere la mâna stânga, transportat la Spitalul Floreasca. Bărbatul a încercat să spargă o fereastră. În plus, o femeie însărcinată şi un bărbat, ambii cu expunere la fum, au fost transportaţi la Spitalul Pantelimon.
Pompierii au precizat că nu s-a putut interveni din interiorul halei, întrucât exista riscul prăbuşirii. Pe durata intervenţiei, s-au produs mai multe explozii în interiorul depozitului.
La locul intervenţiei au fost direcţionate 28 de autospeciale de stingere, patru autoscări, două autospeciale pentru descarcerare şi trei SMURD, precum şi Detaşamentul Special de Salvatori.
„Sunt patru pers cu atac de panică la ambulanţele SMURD. Populaţia din zonă este sfătuită să se îndepărteze de locul evenimentului, iar pentru protejarea de fum să închidă ferestrele locuinţelor”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
„ISU a transmis, de altfel, şi un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert. De asemenea, a fost remis mesaj de avertizare pe panourile electronice stradale.
„Fumul este deplasat de curenţii de aer către Şoseaua de Centură. În depozit se găsesc mase plastice, recipiente sub presiune, vopseluri. Se actionează preponderent de la înălţime cu autoscările. sunt flăcari mari, iar radiaţia termică afectează spaţiile de depozitare învecinate”, au mai transmis pompierii.
Aceştia acţionează şi pentru a proteja de foc spaţiile învecinate.
„În depozit se găsesc mase plastice, recipiente sub presiune şi vopseluri. Se acţionează preponderent de la înălţime, cu autoscările, se observă flăcări mari, iar radiaţia termică afectează spaţiile de depozitare învecinate”, precizează ISU.
Preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, a informat că, în prezent, Garda de Mediu Ilfov face măsurători pentru a afla gradul de poluare şi toxicitate a fumului emanat în aer.