Camerele de supraveghere ale clubului au surprins momentul în care mai mulţi bărbaţi aruncă sticle incendiare. În clipele următoare, localul este cuprins de flăcări. La un moment dat, unul dintre atacatori îşi dă foc din greşeală.
Incendiatorii au lăsat în urmă un dezastru în toată regula. Tot mobilierul clubului a ars, la fel şi cele două baruri, plus un restaurant din apropiere. Poliţia a identificat trei bărbaţi, printre care şi un agent de la Penitenciarul Arad . Pagubele produse de incendiu s-au ridicat la o jumătate de million de euro, iar proprietarii clubului nu aveau asigurare.
Doi dintre bărbaţii vinovaţi de incendierea clubului au fost condamnaţi, marţi, de Tribunalul Sibiu, la zece ani, respectiv opt ani de închisoare cu executare, în timp ce al treilea a fost condamnat cu suspendare.