Incendiul a fost semnalat la 112, cu puţin timp înainte de miezul nopții. Flăcările au cuprins mai întâi lemnăria de la mansardă, apoi s-au extins şi la acoperiș. În restaurant se aflau şapte persoane, proprietarul şi muzicanţii.
Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale care au avut nevoie de mai multe realimentări cu apă.
„Am desfășurat un dispozitiv cu 9 țevi de apă, dar a fost nevoie de navetă la Buzău, pentru că aici nu este sursă de apă. Pagube sunt cei aproximativ 500 de metri pătrați de acoperiș și mansardă, mobilier și aparatura din interior”, a spus colonelul Dan Manciulea, de la ISU Buzău.
Complexul turistic a fost inaugurat anul trecut în luna martie ca popas pentru grupurile de motocicliști. Patronul tocmai începuse să amenajeze camerele de la mansarda clădirii, dar acum va trebui să o ia de la capăt cu investițiile.
Va avea nevoie de cel puțin 200.000 de euro, crede proprietarul hanului, pentru a acoperi din surse proprii pagubele, întrucât localul nu era asigurat.