VIDEO. Accident la Sulina. Bărci și pontoane, avariate de un hotel plutitor
Data publicării:
Un hotel plutitor din Sulina a fost la un pas de a provoca un adevărat dezastru. În momentul în care au vrut să acosteze ambarcațiunea cu 18 persoane la bord, marinarii au greșit complet manevra, au fost luați de curenți, iar de acolo totul s-a transformat în haos.
Hotelul plutitor a intrat în coliziune cu bărci trase la mal, inclusiv cu o ambulanță pe apă, dar și cu pontoanele folosite pentru debarcarea turiștilor.
O anchetă a fost deschisă la Sulina. Căpitănia vrea sa stabileasca ce anume a provocat accidentul.