Victor Ponta pentru presa străină: Tigrul Europei de Est dă semne de renaștere economică

Data publicării:
ponta -resizedbun - Mediafax-9

Premierul Victor Ponta crede că situaţia României de astăzi este radical schimbată faţă de cea din 2009- 2010, când pur şi simplu nu mai exista pe pieţele internaţionale. Acum bondurile guvernamentale sunt suprasubscrise, iar privatizarea pe bursă a unor companii de stat, precum Romgaz, este un succes.

„Este un moment foarte bun pentru noi, sunt conştient că nu va dura o veşnicie şi trebuie să demonstrăm în viitor că vom continua privatizările, că vom face reforme structurale şi că vom avea un mediu politic, înainte de toate, şi apoi unul economic stabil”, a spus premierul.

Întrebat despre lupta anticorupţie, premierul a spus că s-au făcut progrese. „Acuzaţia de corupţie politică este un instrument firesc pe scena noastră politică. Toţi politicienii se acuză de asta. Însă situaţia instituţiilor s-a îmbunătăţit, sunt independente, eficiente şi au existat multe cazuri de persoane condamnate”, a subliniat el.

În plan economic, Victor Ponta susţine că economia a crescut în acest an mai mult decât se aştepta: după o prognoză de 1,9%, acum guvernul estimează o creştere de 2,2 %. Potrivit premierului, ea este determinată de reformarea sectorului energetic, agricultură, revigorarea sectorului auto, dar şi de atragerea fondurilor europene. Considerată odinioară Tigrul Europei de Est, România dă semne de renaştere economică, în timp ce alte pieţe mai dezvoltate din Europa încearcă să îşi revină după recesiune, rezumă CNBC datele prezentate de premier.

Prim-ministrul a vorbit şi despre ceea ce presa britanică numeşte invazia românilor în Regatul Unit. „Nu putem încă plăti salarii bune, mai ales în sistemul sanitar, şi ofertele din Marea Britanie şi din alte ţări occidentale sunt foarte greu de concurat”, a explicat el.

Şeful Executivului este convins că doar români bine calificaţi şi educaţi vor imigra în Regat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de bogați și săraci sunt candidații la alegerile prezidențiale. Cine are afaceri și case în SUA
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile