Victor Ponta despre scandalul cărnii de cal: „Va face mai mult rău agriculturii decât seceta”

Data publicării:
1302 20pontaagri-49275

Anul trecut am avut 30% scădere a agriculturii din cauza secetei, ştiţi foarte bine. Anul ăsta o să ne revenim, slavă domnului, dar dacă lăsăm o problemă de credibilitate să ne reprezinte e mai rău”, a atras atenţia şeful Executivului.

El le-a cerut ministrului Agriculturii şi celui de Externe să comunice autorităţilor europene că România colaborează pentru elucidarea acestui subiect, iar dacă vor fi descoperite nereguli, ele „nu vor fi ascunse sub preş”.

E foarte important, şi rog Ministerul de Externe, toţi care aveţi ocazia, să transmitem peste tot pe plan european în primul rând că vrem şi colaborăm cu toate autorităţile europene şi ale celorlalte state că, dacă găsim ceva ilegal în România, nu ascundem sub preş şi sancţionăm foarte dur. Dar dacă nu e nimic ilegal în România, nu rămânem noi vinovaţii de serviciu în Europa.

Pe aceeaşi temă:

Doi procesatori din Anglia şi Ţara Galilor au furnizat carne de cal etichetată drept vită. Toate abatoarele vor fi controlate

Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti: „Trebuie să stabilim faptele, şi nu să speculăm. Nu trebuie să tragem concluziile”

Aflat la Sibiu, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti face apel la prudenţă în această chestiune.Trebuie să stabilim faptele. În acest moment este o îngrijorare importantă în Marea Britanie, fiindcă oamenii au cumpărat ceva care nu a fost carne de vită şi trebuie să stabilim faptele, şi nu să speculăm. Nu trebuie să tragem concluziile”, a spus Martin Harris.

Întrebat cum comentează faptul că a fost descoperită carne de cal ambalată drept carne de vită chiar în unităţi de procesare din Marea Britanie, ambasadorul a precizat că şi autorităţile britanice fac investigaţii amănunţite. „E evident că sunt investigaţii în Marea Britanie. Noi am propus împreună cu Comisia Europeană o întâlnire pentru a rezolva această problemă”, a adăugat Harris.

Miercuri, miniştrii agriculturii din Uniunea Europeană discută cu comisarul european pentru siguranţa alimentară despre neregulile din industria cărnii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...