Vela, despre incidentul de la metrou: Ultrașii aveau ca scop lupte de stradă pentru a se consacra ca lideri în rândul huliganilor

Data publicării:
jandarmi suporteri metrou

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, atrage atenţia că autorităţile nu vor permite ca "grupări violente să pună stăpânirea pe străzi, pe fenomenul sportiv", informează Agerpres.

Afirmaţia sa vine în contextul în care, vineri, aproximativ 30 de suporteri stelişti au fost conduşi la secţia de poliţie în vederea luării măsurilor legale, după ce au lovit doi jandarmi care interveniseră într-un conflict al acestora cu suporteri dinamovişti, cu ocazia partidei de fotbal dintre echipele FC Dinamo şi CSA Steaua.

"Ieri, meciul dintre Dinamo 2 şi CSA Steaua era programat fără spectatori, dar anumite persoane, mânate, poate, de ură şi frustrare, au hotărât să transforme acest eveniment sportiv într-o luptă de stradă. Un suporter îşi susţine echipa favorită cu fair-play. El nu vine dotat cu cuţite şi pregătit de a crea dezordine socială şi haos la un meci fără spectatori. În primul rând, prezenţa acelor suporteri, în zona Ştefan cel Mare, la acea oră, nu era justificată sub nicio formă. Singurul motiv erau luptele de stradă şi dezordinea, pentru a-şi consacra poziţia de lideri în rândul huliganilor. Prezenţa Jandarmeriei Române în zonă a fost de a opri această răfuială. A fost o măsură preventivă, de a contracara orice formă de violenţă stradală", a scris Marcel Vela, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Marcel Vela: Nu vom permite ca aceste grupări violente să pună stăpânirea pe străzi

El a susţinut că, "în momentul în care huliganii s-au manifestat violent în zona staţiei de metrou, agresând doi jandarmi şi ameninţând alţi oameni, forţele de ordine nu au avut altă soluţie decât de a interveni ferm şi de a extrage din public persoanele violente".

"În acea zonă se aflau familiile, copiii şi prietenii noştri. Nu permitem şi nu vom permite ca aceste grupări violente să pună stăpânirea pe străzi, pe fenomenul sportiv. Huliganilor le-am dat ieri un cartonaş roşu! Acest comportament nu trebuie tolerat într-o societate normală!", subliniază ministrul de Interne.

Jandarmeria explică intervenția dură de la metrou: Un grup foarte agresiv s-a refugiat în tren și a creat panică printre călători

Jandarmii au fost nevoiţi să intervină rapid şi ferm pentru a extrage suporterii din garnitura de metrou aflată în staţia Ştefan cel Mare, pentru a proteja ceilalţi călători, a explicat, vineri, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, într-o declaraţie de presă

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...