Valurile mării negre nu aduc alge la mal, zilele acestea, ci... cocaină. Litoralul românesc este scena celei mai ample operaţiuni din istoria Poliţiei Române: 300 de oameni ai legii, 14 nave ale Gărzii de Coastă, jandarmi şi 12 scafandri verifică 90 de kilometri de plajă după ce mai multe colete cu narcotice au fost aduse de curenţi la mal. Autorităţile cred că o nouă barcă ar fi eşuat în apropiere de ţărm şi de acolo ar ajunge la mal colete pline de cocaină de puritate înaltă. Poliţiştii au lansat şi un avertisment: nu deschideţi pachetele! Sunaţi imediat la Poliţie!
S-a dat alarma pe litoral încă înainte să răsară soarele. Mai multe colete cu droguri de mare risc au apărut pe plajele din Năvodari şi Mamaia. 300 ofiţeri de au fost imediat mobilizaţi.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR: „Au fost găsite droguri inclusiv pe mare, de aceea această operațiune a beneficiat de sprijinul a două elicoptere din cadrul MAI dar și a 14 ambarcațiuni din cadrul Pol de Frontieră. S-au folosit și scafandri în aceste căutări de astăzi”.
Două elicoptere ale Ministerului de Interne au inspectat cu atenţie nu mai puţin de 90 de kilometri de plajă. Şi nu doar atât. Au extins căutările şi-n largul Mării Negre.
În unităţile Gărzii de Coastă a fost mobilizare generală - 14 nave au ieşit pe mare.
Opt scafandri de la SIAS şi alţi patru de la Garda de Coastă încearcă să dea de urma unei bărci pline cu pachete cu droguri care s-ar fi scufundat în apele mării.
În paralel, 200 de poliţişti şi jandarmi au luat la pas plaja în căutarea oricărui pachet suspect.
Cei 300 de polițiști, procurori, polițiști de frontieră și jandarmi au controlat mai bine de 90 de kilometri de litoral. Asta înseamnă aproape jumătate din țărmul României.
Poliţiştii i-au sfătuit pe cei care se plimbă pe malul mării şi găsesc pachetele suspecte să anunţe poliţia.
Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR: „I-am rugat să nu deschidă aceste colete pe care le găsesc pe plajă, să anunțe de îndată cel mai apropiat polițist sau să apeleze 112. Tocmai pentru că aceste droguri au o concentrație ridicată, peste 90 la sută și ar putea reprezenta un pericol pentru viața și integritatea persoanelor”.
Cocaina găsită vineri noaptea pe plajele de pe litoral ar face parte din transportul eşuat la finalul lunii martie pe plaja dintre Sulina şi Sfântu Gheorghe, în delta Dunării. 800 de kilograme de cocaină cu puritate de 90% au fost găsite într-o barcă. Drogurile erau atent împachetate şi învelite în veste de salvare. 300 de milioane de euro era preţul acestora pe piaţa neagră. Alte 500 de kilograme au apărut pe plajă în urmă cu doar câteva zile.