USD propune anchetă parlamentară pentru salariile de la Autoritatea de Supraveghere Financiară

Data publicării:
oprea ponta constantin usd fb

Ţinând cont de dezvăluirile apărute în ultima perioadă referitoare la activitatea şi nivelul de salarizare din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi de faptul că Autoritatea de

Supraveghere Financiară este subordonată Parlamentului României, Uniunea Social Democrată este de acord cu realizarea unei analize, la nivelul Parlamentului României, referitoare la activitatea acestei autorităţi. Considerăm că, printr-o astfel de anchetă, se vor putea clarifica aspectele sesizate la nivelul mass media, cu privire la câştigurile salariale ale conducerii ASF”, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al PSD.

La o jumătate de an de când a fost înfiinţată Autoritatea de Supravehere Financiară continuă să atragă atenţia. Şefii Autorităţii de Supraveghere Financiară pot candida cu succes la podiumul celor mai bine plătiţi angajaţi la stat din România.

Dan Radu Ruşanu a câştigat în ultimele două luni ale anului trecut peste 72.000 de euro datorită primelor şi bonusurilor încasate la sfârşit de an.

Leafa lunară a şefului ASF este de 14.000 de euro, cu 4.000 mai mult chiar şi decât guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Nici prim-vicepreşedintele Daniel Dăianu nu a fost mai prejos. În noiembrie şi decembrie 2013, i-au intrat în cont peste 68.000 de euro.

În clasament o găsim şi pe Laura Chiţoiu, soţia ministrului demisioner de la Finanţe, cu venituri de peste 19.000de euro.

Reprezentanţii instituţiei au o explicaţie pentru aceste salarii: angajaţii au încasat şi primele de vacanţă şi de sfârşit de an, aşa cum prevede contractul de muncă.

Nu doar salariile mari au declanşat controverse. DNA susţine că la sfârşitul anului trecut, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru a introduce un criteriu de incompatibilitate care să îndepărteze un vicepreşedinte al ASF, Daniel Tudor, în urma influenţei altui membru al conducerii ASF, Marian Mîrzac.

Astfel s-ar fi urmărit protejarea intereselor firmei de asigurări Carpatica. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a fost indicat drept iniţiator al ordonanţei.

ASF este locul unde şi-au găsit adăpost soţiile, soţii şi copiii mai multor politicieni.

Astăzi a fost publicată o listă cu angajaţii ASF, mulţi dintre ei sunt rude cu oameni care se află la conducerea ţării. ASF nu se afla în coordonarea Guvernului, se află în coordonarea Parlamentului. Nu ştiu cine lucrează şi cine nu lucrează”, spunea Victor Ponta. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...