Nimeni nu ştie de unde şi cum a ajuns ursoaica în Ploieşti. Rătăcea în plin centrul oraşului când localnicii au găsit-o şi au anunţat autorităţile. Administratorii rezervaţiei de la Zărneşti au însă o teorie interesantă.
„Există un mit urban, ca să zic aşa, pe care noi putem să îl credem. Se pare că, la un moment dat, s-a urcat într-un tren marfar şi s-a dat jos la Ploieşti. Probabil din zona de munte, Buşteni, Sinaia, Azuga”, spune Paula Ciotloş, purtătorul de cuvânt al Rezervaţiei.
Aproape două luni a stat ursoaica la Zoo Ploieşti, unde mai trăiesc alţi patru urşi. Pentru că este mai tânără decât ei şi destul de mică, administratorii au preferat să o ţină într-un ţarc separat.
La Zărneşti, ea se va bucura de mult mai mult spaţiu şi de un mediu asemănător celui natural. Înainte, însă, va fi examinată de veterinarul rezervaţiei.
„Va primi toate vaccinurile necesare, şi antirabic şi leptospiroză şi tot ce mai are nevoie, va fi deparazitată, va fi microcipată”, spune Paula Ciotloş, purtătorul de cuvânt al Rezervaţiei.
- Am auzit despre ea, dar au spus că o să o aducă mai târziu să o integreze, noi nu o să mai fim aici, dar o să revenim să vedem şi ursoaica respectivă, mai peste două, trei luni, aşa.
- Îmi place ce se întâmplă în acest loc pentru că oamenii de aici au grijă de animalele care nu au avut o viaţă tocmai uşoară, ceea ce este foarte bine.
Ursoaica are în jur de 100 de kilograme şi aproximativ doi ani. Este al 83-lea urs găzduit de Sanctuarul Liberty din Zărneşti. În cel mai scurt timp, va fi botezată.