Urmările trenului deraiat la Craiova: poluarea nu a putut fi oprită

Data publicării:
tren deraiat

Acuzaţii după accidentul feroviar de la Craiova. Combustibilul scurs din vagoanele prăbuşite a ajuns într-un pârău, iar autorităţile de mediu spun firma care deţine trenul că nu a luat măsuri de stopare a poluării. În continuare, vagoanele răsturnate sunt tot acolo, iar ancheta este abia la început. Circulaţia pe calea ferată între Craiova şi Bucureşti este deviată, iar trenurile ajung la destinaţie după ore bune de întârziere.

Autorităţile de mediu acuză firma care deţine trenul deraiat că nu a luat măsurile necesare pentru stoparea poluării. Combustibilul scurs din vagoanele prăbuşite a ajuns în pârâul din apropiere, în ciuda intervenţiei zecilor de angajaţi ai Apelor Române. Iar firma privată care deţine locomotivele a trimis cu o zi întârziere o motopompă.

Marin Tălău, directorul ABA Jiu: „Ieri nu au venit toată ziua. Am stat pe telefoane cu diverşi conducători de-ai lor şi am insistat pe această problemă a vidanjelor”.

Combustibilul scurs din vagoane s-a extins pe o distanţă de 1,7 km.

Gheorghe Călinou, Comisar Şef Garda de Mediu Dolj: „Lipsa de pregătire a acestui operator de transport, care nu a intervenit în timp util şi a lăsat ca această poluare să crească, în loc să vină să ia orice măsură care să dimninueze scurgerile din cisterne”.

Reprezentanţii operatorului privat de transport feroviar au venit pe teren, dar au evitat întrebările presei.

În schimb, au transmis un comunicat prin care pune întreaga responsabilitate pe umerii mecanicului. Spun că în timpul unei opriri a trenului, bărbatul ar fi cumpărat alcool. Beat, mecanicul a intrat cu trenul pe o linie în lucru, dar, sub greutatea vagoanelor pline de combustibil, un viaduct a cedat.

Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt IPJ Dolj: „A fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de prezentare la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, distrugerea sau semnalizarea falsă, fapte care reprezintă infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate”.

Dacă va fi pus sub acuzare, mecanicul - în prezent cercetat în libertate - riscă între trei şi zece ani de închisoare.

Din cauza acestor probleme, un tren Mangalia-Arad a ajuns la destinaţie cu aproape nouă ore întârziere. Sosirea acestuia la Arad era programată la 11:05, dar, în realitate aceasta a fost 20:53.

„Să stai opt-nouă ore peste program, nici dacă te duci de aici până în Shanghai nu durează atâta”, spune un călător.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...