Spre exemplu, în Statele Unite, parlamentul are două camere. Pe Colina Capitoliului din Washington, un parlamentar reprezintă peste o jumătate de milion de cetăţeni.
China este cea mai populată ţară din lume şi a doua mare putere economică de pe planetă. Chiar dacă are rol decorativ, Adunarea Naţională este şi ea cea mai mare din lume, iar acolo un parlamentar reprezintă aproape o jumătate de milion de oameni.
Statul cel mai populat din Uniunea Europeană este Germania. Bundestagul şi Bundesratul însumează 689 de membri, iar pentru un parlamentar revin circa 120.000 de cetăţeni.
La fel și în Federaţia Rusă, un stat imens, dar cu o populaţie în scădere uşoară. Parlamentul de la Moscova are şi el două camere, ca şi al nostru, dar acolo un parlamentar reprezintă 226.000 de cetăţeni.
Franţa este o ţară care ne-a influenţat foarte mult istoria. Parlamentul francez, alcătuit din Marea Adunare Naţională şi din Senat, numără 577 de membri. Un parlamentar are în spatele său 112.000 de cetăţeni.