Un tânăr de 28 de ani, din orașul Rovinari, este acuzat că a tras de două ori cu pistolul cu bile spre un polițist și un jandarm, sâmbătă, pe Drumul European 79, în localitatea Drăguțești, după ce oamenii legii i-au cerut șoferului să se legitimeze, transmite Mediafax.
Tânărul care a tras cu un pistol cu bile spre polițist și jandarm a fost dus la audieri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Potrivit prim-procurorului Camelia Caragea, bărbatul de 28 de ani este acuzat că, sâmbătă dimineața, în jurul orei 04.00, ar fi făcut uz de un pistol cu bile, în localitatea Drăguțești.
„Au fost sesizați polițiștii de către o persoană că, pe Drumul European de la Drăguțești, există o persoană care vomita în mijlocul drumului și care s-a urcat într-o mașină. Urmare a apelului, un polițist și un jandarm s-au deplasat în acel loc, persoanei respective i s-au solicitat documentele. Acesta a refuzat și s-a adresat amenințător față de ei și a scos un pistol. Nu și-au dat seama nici polițistul, nici jandarmul că este un pistol cu bile, au fugit, a tras în ei, nu i-a nimerit, prima impresie a fost că este o armă de foc. Deși au scos armele, nu au tras. Când și-au dat seama că este un pistol cu bile, l-au imobilizat și nu li s-au produs leziuni traumatice, nu au fost loviți”, a spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Oamenii legii fac pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj și urmează să dispună măsura reținerii tânărului, întrucât fapta prezintă pericol, în opinia procurorului.