Un tânăr de 23 ani a murit după ce a fost lovit de tren, în Bistrița
Data publicării:
Un accident feroviar a avut loc, marţi, în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde un tren Regio a lovit un tânăr de 23 de ani. În urma evenimentului el a murit, transmite News.ro.
Accidentul a avut loc pe raza municipiului Bistriţa.
„Din primele date, trenul Regio 11013 care circula pe relaţia Bistriţa Nord-Miceştii de Câmpie a surprins şi accidentat un tânăr de 23 de ani din Dipşa care s-ar fi aflat în gabaritul căii ferate. Din nefericire, în urma accidentului, tânărul a decedat”, transmit oficialii Poliţiei judeţene.
Conform portalului Mersul Trenurilor, garnitura feroviară a ajuns la destinaţie cu peste jumătate de oră întârziere în urma accidentului.
Poliţiştii de la transporturi au deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.