Un militar de 36 de ani s-a împuşcat în cap, la Mamaia Sat. Bărbatul fusese testat psihologic în 2018

Data publicării:
pistol tinut in mana

Un militar în vârstă de 36 de ani a murit duminică după amiază, după ce s-a împuşcat cu arma din dotare în timp ce efectua serviciul de pază la o unitate militară din Mamaia Sat. Bărbatul era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2004, iar la testarea psihologică susţinută în acest an a fost declarat apt pentru serviciul militar. Cazul este anchetat de Parchetul Militar.

Potrivit reprezentanţilor Forţelor Navale, duminică după amiază, în timpul executării serviciului de pază la UM 02052 Mamaia Sat, caporalul Ionel Pricop s-a împuşcat cu arma din dotare. Personalul unitatii a anunţat imediat serviciul unic de urgenţă 112, iar echipajul medical chemat la faţa locului a constatat decesul militarului, potrivit News.ro.

“Conform procedurilor, cazul e cercetat de către Circumscripţia Teritorială Constanţa a Parchetului Militar. Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, la nivelul unităţii s-a constituit o comisie administrativă, condusă de şeful de stat major al Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică”, au precizat reprezentanţii Forţelor Navale.

Militarul, în vârstă de 36 de ani, era necăsătorit, angajat al MApN din 2004 şi nu a participat la misiuni in teatrele de operaţii. La ultima testare psihologică susţinută în anul 2018,  militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar, a menţionat sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Permisul auto suspendat în străinătate nu va mai fi valabil nici în România. UE schimbă regulile pentru șoferi
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Cum au supraviețuit un tată și cele două fiice timp de 12 ore, după ce avionul lor s-a prăbușit într-un lac...
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiei la Mica Recalculare? Guvernul, anunț care dă fiori pensionarilor
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...