Totul a început în această dimineață în jurul orei 9:30, după o acțiune a polițiștilor de la Inspectoratul de Poliție Ilfov.
Aceștia au tras pe dreapta un camion pentru un control de rutină. Polițiștii au descoperit că în autovehicul era o cantitate importantă de cupru însă șoferul nu a putut să aducă acte de proveniență. Șoferul a fost chemat să-i însoțească pe polițiști în localitatea Glina, pentru a cântări cantitatea de cupru.
La un moment dat șoferul a părăsit coloana de mașini, a accelerat și a încercat să fugă. După o oră în care acesta a fost urmărit, pe raza localității Sintești polițiștii au reușit să-l oprească pe șofer însă numai după ce au tras mai multe focuri de armă.
În acel moment, mai multe persoane de etnie romă au venit în sprijinul șoferului de camion. Unul dintre agresori avea chiar și un topor, care l-a folosit împotriva forțelor de ordine.
În urma acestor violențe, un polițist și un jandarm au ajuns la spital, însă medicii spun că nu este vorba de răni foarte grave. Șapte persoane au fost duse la audieri. Ei sunt cercetați pe de o parte de acte de violență, de ultraj, dar și pentru tentativă de omor.