Procurorii Parchetului Militar București anchetează cazul unui jandarm din județul Olt care s-a împușcat accidental în mâna stângă, în timp ce își încărca arma înainte să intre în tură.
Incidentul s-a produs sâmbătă dimineața la sediul instituției, unde jandarmul în vârstă de 32 de ani, subofițer în cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Scornicești, își încărca arma de serviciu, pentru a intra în tură. La un moment dat, arma s-ar fi descărcat accidental, iar glonțul l-ar fi rănit ușor în palmă.
„Este vorba despre un jandarm care, la intrarea în serviciu, atunci când executa activități de încărcare a armamentului, s-a rănit ușor în palma stângă. Accidental, da, a descărcat-o în mână. El a fost transportat cu ambulanța la Spitalul de Urgență Slatina, i s-au acordat acolo îngrijiri medicale. S-a întâmplat sâmbătă, la ora 07.30. În momentul acesta, nu știu dacă mai este internat. Era subofițer la Scornicești, în cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Scornicești”, a declarat Simona Floricel, purtătorul de cuvânt al IJJ Olt, potrivit Mediafax.
Parchetul Militar București face cercetări în acest caz, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.