Un camion a ieşit în afara drumului, la Dorna Cândrenilor. Şoferul, găsit în stop cardio-respirator, a fost declarat decedat

Data publicării:
camion iesit de pe carosabil
Un camion a ieşit în afara drumului, la Dorna Cândrenilor. Şoferul, găsit în stop cardio-respirator, a fost declarat decedat. Foto: ISU Suceava

Un camion a ieşit de pe şosea, luni, la Dorna Cândrenilor, în judeţul Suceava, iar bărbatul aflat la volan a fost găsit de salvatori în stop cardio-respirator. El a fost supus manevrelor de resuscitare, ulterior fiind însă declarat decedat.

Accidentul a avut loc la Dorna Cândrenilor, unde au ajuns pompieri militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

„În cabina autocamionului a fost găsit conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care era în stop cardio-respirator. Pompierii militari au extras victima din autovehicul, iar echipajul medical, ajutat de paramedicii SMURD, a efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, după consumarea protocolului, cadrele medicale au declarat decesul bărbatului”, a transmis ISU Suceava, potrivit News.ro.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...