Un bebeluș a murit la 10 ore de la naștere. Medicii se plâng că li s-a refuzat cererea de transfer la alt spital

Data actualizării: Data publicării:
FILE Changes Announced In Maternity Services
FOTO: Getty Images

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a început o anchetă internă, după ce un bebeluș a murit la câteva ore după ce a fost născut prin cezariană. Polițiștii au întocmit, în acest caz, un dosar penal pentru ucidere din culpă, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, bebeluşul s-a născut prin cezariană, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu probleme respiratorii, iar după aproximativ zece ore starea lui s-a agravat şi a decedat.

„Din câte știu au fost niște probleme de respirație, copilul avea 4,1 kilograme. Luni o să facem o anchetă sa vedem ce s-a întâmplat acolo. Obligatoriu, luni vom face o anchetă internă. Vom analiza documentele medicale existente, cât și dacă au fost respectate procedurile și protocoalele medicale. Am înțeles că astăzi s-a făcut și necropsia”, a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar al SJU Târgu-Jiu.

Surse din cadrul spitalului au precizat, că medicii ar fi cerut transferul băiatului la o altă unitate din țară, însă mai multe spitale, între care și cel din Craiova, i-ar fi refuzat. În cele din urmă, bebelușul ar fi fost acceptat la o clinică din Timișoara, însă a murit înainte să ajungă ambulanța la el.

Și Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat la maternitatea Spitalului din Târgu-Jiu pentru a efectua cercetări cu privire la decesul unui nou-născut, în cadrul acestei unități spitalicești. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a declarat, corespondentului Mediafax, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Același surse din cadrul spitalului au precizat că mama bebelușului este în afara oricărui pericol.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile