Un bărbat din Bihor și-a ucis fratele. L-a înjunghiat după ce s-au certat

Data publicării:
barbat incatusat
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii bihoreni, după ce şi-a ucis fratele, înjunghiindu-l cu un cuţit în piept. FOTO: Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii bihoreni, după ce şi-a ucis fratele, înjunghiindu-l cu un cuţit în piept, transmite News.ro.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunţat, marţi, că un bărbat în vârstă de 49 de ani este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

„În data de 06 .11. 2023, în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Borod, judeţul Bihor, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul P.S.O l-a agresat pe fratele său P.C.I, aplicându-i acestuia o lovitură cu un cuţit, având lungimea lamei de 21 centimetri, la nivelul pieptului, provocându-i o plagă înţepată /penetrantă subclavicular dreapta, între coastele 2 şi 3, care a condus la decesul victimei P.C.I.”, au transmis procurorii.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...