Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce și-a decapitat pisica

Data publicării:
barbat cu catuse la maini
Foto: Getty Images

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţa Animalelor – IPJ Suceava au finalizat verificările cu privire în legătură cu un caz de cruzime faţă de animale, un bărbat fiind reţinut după ce şi-a ucis pisica prin decapitare. Acesta a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de „uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor-republicată, transmite News.ro.

„La data de 04.01.2024, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţa Animalelor – IPJ Suceava au finalizat verificările cu privire în legătură cu un caz de cruzime faţă de animale, un bărbat fiind reţinut pentru uciderea unui exemplar felin. La data de 01.11.2023 poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni, au obţinut informaţii cu privire la faptul că un bărbat din municipiul Fălticeni, a ucis prin decapitare un exemplar felin (pisică), proprietate personală”, precizează IPJ Suceava într-un comunicat.

Cazul a fost preluat de către o echipă operativă din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor – IPJ Suceava, care s-a deplasat la faţa locului împreună cu un tehnician criminalist din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni. Cauza a fost temeinic documentată, inclusiv cu material probartor criminalistic şi expertize specifice.

„La data de 04.01.2024, în urma probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, s-a dispus măsura reţinerii bărbatului domiciliat în mun. Fălticeni, jud. Suceava, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de «uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept», faptă prev. şi ped. de art. 25, alin. (3), lit. a) din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor-republicată, constând în aceea că la data de 01.11.2023, orele 08:00, a ucis în curtea locuinţei sale din mun. Fălticeni, jud. Suceava, prin decapitare cu ajutorul unui cuţit, un exemplar felin (pisică), proprietate personală, în vârstă de aproximativ 7 luni. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava”, arată Poliţia.

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor urmează a continua cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Fălticeni, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluţie procedurală corespunzătoare.

Poliţia reaminteşte că în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecţia animalelor relele tartamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

Astfel, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă: a) folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare; b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora; c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive; d) rănirea cu intenţie a animalelor.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani: a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept; b) schingiuirea animalelor; c) organizarea de lupte între animale sau cu animale; d) zoofilia.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal