Turism pe avarie. În Valea Chioarului există o singură pensiune, 5 kilometri de drum au fost reparaţi în 18 ani

Data publicării:
valea chioarului

Peisaje spectaculoase, biserici din lemn, oameni primitori şi aer curat: par ingredientele necesare pentru dezvoltarea unei zone turistice, însă, în realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Primările sunt sărace, nu au bani pentru infrastructură, nu se construiesc pensiuni, iar turiştii nu vin.

Şi nici nu au cum să vină turişti, pentru că majoritatea drumurilor din comuna Valea Chioarului sunt într-o stare jalnică. Iar la un buget anual de 500.000 de lei, o primărie nu îşi permite prea multe. Astfel că turismul „nu s-a dezvoltat din cauza infrastructurii, de care am fost deficitari de-a lungul anilor", spune Ioan Burdea, primarul comunei Valea Chioarului.

Nici statul nu s-a implicat în dezvoltarea zonei. Un exemplu este un drum a cărui refacere a început acum 18 ani. În 1996 pe primul kilometru sunt puse plăci de beton. După 4 ani mai este asfaltat un kilometru. După alţi câţiva ani mai sunt asfaltate câteva zeci de metri şi tot aşa până la sfârşitul lui 2013 când, în sfârşit, se termină de asfaltat cei 5 kilometri de drum. Însă lucrările nu sunt finalizate pentru că lipseşte covorul asfaltic, care costă un milion 200 de mii de lei, dublu faţă de bugetul primăriei pentru un an.

Drumuri proaste, turişti puţini, o singură pensiune

Iar problemele comunei nu se opresc aici: mai sunt gospodării care nu au apă curentă, iar de canalizare nu poate fi vorba.

„În momentul în care comunitatea nu are utilităţile este foarte greu de convins să vină cineva să viziteze zona pe care o ai", recunoaşte primarul din Valea Chioarului.

Maria Gheţe are 70 de ani şi singurii turişti pe care îi vede vin vara, cu corturile.

„- Au unde să se cazeze? 
- Nu, nu. Cu corturile, nu au unde se caza sau dacă au o cunoştiinţă se duc la cineva ca oaspeţi."

„Ce vin motociclişti de prin Austria, vara, dar puţin timp", spune un localnic.

„Sunt drumurile rele. Ar trebui să fie o legătură cu Sălajul şi să fie o pensiune frumoasă că zona e foarte plăcută şi frumoasă."

O astfel de investiţie încearcă Viorel Ciucean. Fost baschetbalist, bărbatul de 51 de ani îşi cheltuie propriii bani ca să îşi amenajeze o pensiune.

Zona are multe de oferit: păduri spectaculoase, privelişti superbe şi biserici vechi din lemn.

De-a lungul anilor, tinerii au plecat, iar cei mai mulţi dintre localnici au peste 60 de ani. Cum statul nu oferă niciun ajutor, iar bani mai mulţi la bugetul local nu are de unde să adune, primarul a ales soluţia fondurilor europene. A depus trei proiecte pentru asfaltarea a trei drumuri și unul pentru construcţia unei pensiuni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...