Trei cetățeni bulgari au fost arestați pentru montare de dispozitive tip skimming pe un ATM din București

Data publicării:
card bancomat atm

 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cetățenii bulgari Hristov Dimitar, Velkov Lyubomir și Velkov Nikolay au fost reținuți pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, scrie Agerpres.

Procurorii susțin că, în cursul lunii mai, cei trei bulgari au constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, grup ce a acționat pe raza municipiului București, prin montarea de dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare în vederea falsificării ulterioare a cardurilor.

Pe 5 iunie, cei trei au fost opriți la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, în timp ce încercau să părăsească teritoriul României, după ce anterior, în cursul aceleiași zile, au instalat dispozitive tip skimming pe un ATM aparținând unei unități bancare din București.

În urma perchezițiilor efectuate asupra inculpaților și a autoturismului cu care aceștia se deplasau, au fost găsite și ridicate dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare și a codului de securitate PIN, instrumente folosite pentru montarea și demontarea dispozitivelor de pe bancomat, un laptop, telefoane mobile, precum și mai multe carduri.

Ulterior, aceste date erau decriptate și corelate cu imaginile surprinse de camerele de înregistrare ce conțineau codurile PIN, tastate la bancomat de către alți membri ai rețelei aflați pe teritoriul statului bulgar, în vederea efectuării de retrageri frauduloase de numerar prin intermediul unor instrumente de plată electronică falsificate.

Anchetatorii mai susțin că datele astfel obținute erau folosite pentru clonarea unor carduri, ce erau utilizate pentru retragerea de bani din Belize, Jamaica, Guatemala și Indonezia.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri