Traian Băsescu a ajuns la spital la câteva zeci de minute după soţia sa, care venise deja să-şi vadă fiica şi nepoata. Şeful statului a mărturisit că i-au mai trecut emoţiile.
Vizita de astăzi a fost una scurtă. Preşedintele a stat la spital în jur de zece minute.
„Mănâncă, suge la piept, nu mai spun ce mai face în scutece”, a glumit Traian Băsescu.
Nici şeful statului, nici soţia sa n-au dorit să dezvăluie numele pe care îl va purta nepoata lor. „Habar n-am, nu știu, nici nu vreau să mă bag. Copiii să facă ce vor cu copilul lor”, a mai spus președintele.
Elena Băsescu, mezina lui Traian Băsescu, a născut, sâmbără noaptea, o fetiţă de 2,7 kilograme şi 47 de centimetri. Şi mama şi fiica se simt bine, dar rămân deocamdată sub supraveghere medicilor de la Spitalul Universitar.