Eleva care a fost rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, în data de 18 decembrie 2023, s-a stins din viaţă, marţi, la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, transmite Agerpres.
„Astăzi, în jurul orei 15,30, eleva internată la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a încetat din viaţă. Medicii din Târgu Mureş au făcut tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a o salva”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SCJU Târgu Mureş, Mariana Negoiţă.
În data de 20 decembrie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a pus în mişcare acţiunea penală faţă de administratorul societăţii ce realiza lucrările la clădirea aparţinând internatului, pentru trei infracţiuni: una prevăzută în legea specială, Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 35 alineatele 1 şi 3, şi două infracţiuni, de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
„S-a reţinut în sarcina inculpatului că a efectuat lucrări de săparea unui şanţ chiar lângă zidul clădirii internatului, lucrare care nu era autorizată şi, aşa cum ştiţi, urmare prăbuşirii sitului a rezultat decesul unui elev şi vătămarea corporală altor trei eleve”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Gianina Oreviceanu.
Un alt elev a murit
Procurorii au anunţat că, în data de 18 decembrie, în jurul orei 16,00, un perete al clădirii internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit, un elev pierzându-şi viaţa şi alte trei eleve fiind rănite, dintre care una foarte grav.
„La acel moment, în corpul de clădire se aflau patru elevi ai internatului, aceştia fiind prinşi sub dărâmături. La faţa locului s-au luat măsuri de salvare a celor patru elevi, din păcate unul dintre ei decedând. Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 17 ani, diagnosticul medicilor fiind stop cardio-respirator, moarte violentă prin strivire. O altă victimă de sex feminin, în vârstă de 17 ani, a fost transportată de urgenţă la Târgu Mureş, în prezent starea acesteia fiind critică. Celelalte două eleve se află internate la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, primind îngrijiri medicale”, a precizat, la acel moment, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Administratorul societăţii care realiza lucrări la internatul Liceului "Tamasi Aron" din Odorheiu Secuiesc a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Editor : B.C.