Toni Grecu, librar pentru o zi

Data publicării:
toni grecu

„Asta e cartea pe care vreau să v-o recomand cu toată căldura. Radu Paraschivescu, "Noi vorbim, nu gândim". E cea mai hazlie, comică și umoristică colecție de inepții adunată într-o carte, care oferă posibilitatea să râdem şi să plângem deopotrivă. Daca sunteți supăraţi, dacă vă doare ceva grav, dacă aţi pierdut pisica, dacă nu vă e bine, citiţi trei pagini din această carte. N-o să regretati. O să vedeti ce popor genial şi minunat avem”, a spus Toni Grecu, prezentatorul emisiunii Superjurnal.

În afară de cărţile care descreţesc fruntea, Toni Grecu s-a declarat şi un pasionat al celor cu subiect istoric.

„Ar urma Neagu Djuvara în lista mea. Nu am un titlu. Vi le propun pe toate. Neagu Djuvara scrie despre istorie într-un mod care pe mine m-a fascinat întotdeauna”, a mai spus Toni Grecu.

Campania „Librar pentru o zi” a început anul trecut, iar până acum 21 de personalităţi au acceptat inedita provocare.

Acum totul se găseşte pe pe internet, la doar un click distanţă. Dar cartea are o savoare inedită. Să ne reamintim puţin de cartea scrisă, de hârtie, şi de meseria de librar. Care e foarte veche”, a spus Alexandru Coman, proprietarul librăriei.

Clienţii spun că, după întâlnirea cu Toni Grecu, şi-au adăugat noi titluri pe lista de cărţi preferate.

Unii au abandonat lectura de pe hârtie şi au devenit fideli tabletei sau calculatorului. Alţii păstrează obiceiul cititului din cărţi. Eu le combin”, a mărturisit Toni Grecu. „A fost o plăcere să fiu librar pentru o zi. Ăsta sunt eu, ochelarii sunt mai vechi!”, a glumit realizatorul TV. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri