TNB. Omagiu pentru marele actor Șerban Ionescu

Data publicării:
23112012 20m 20serban 20ionescu-34992

Oamenii care au venit au fost cu sutele, de la actori celebri, până la familie și prieteni apropiați.

Actorul a decedat miercuri noaptea, la Spitalul Floreasca, după câteva luni de boală.

Sute de colegi de teatru sau simpli spectatori, care l-au aplaudat ani de zile pe scenă pe Şerban Ionescu, au venit, de la primele ore, să-şi ia rămas bun de la marele actor.

Un partener de scenă extraordinar şi un model pentru tinerii actori - aşa şi-l amintesc toţi artiştii pe Şerban Ionescu.

„Noi am crescut cu mulți actori care din păcate s-au dus și ne-au bucurat copilăria. Și pentru asta și tot ce au făcut le suntem recunoscători și sper ca acolo sus să dea Dumnezeu să fie fericit”, a spus actorul Gheorghe Ifrim.

„Un model, o valoare, o mare pierdere. El mai avea foarte multe de spus și de făcut și a fost puțin nedrept și cum s-a chinuit”, a spus și actorul Vladimir Găitan.

„Era un om extraordinar, nu numai ca artist, dar ca om, cu o energie debordantă, un artist care a însemnat foarte mult pentru teatru și film, Dumnezeu să-l ierte! E din ce în ce mai greu să găsești actori de calibrul lui! Îi voi simti lipsa foarte tare!”, a mărturisit și regizorul Felix Alexa.

După slujba religioasă de la Biserica Batiştei, unde actorul obişnuia să se roage, familia şi prietenii l-au purtat pe Şerban Ionescu spre locul care i-a fost cel mai drag, teatrul. Sicriul a fost aşezat în holul Naţionalului bucureştean.

„Un maestru și pentru scenă și pentru viață. A trăit cum a vrut, a fost un coleg excepțional”, a spus actrița Carmen Tănase.

„Era ca o pasare mare, dar blândă”, s-a exprimat actorul Marius Bodochi.

Şi, la fel de liniştit, Şerban Ionescu s-a despărtit de spectatorii săi. Sâmbătă, la Cimitirul Belu, se va lăsa cortina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri