TIMIȘOARA. Inițiere în arta degustării vinului
Mirosul unui vin dezvăluie o parte esenţială din povestea licorii, de la butucul de pe care strugurii au fost culeşi, la teascul în care boabele au fost zdrobite şi la butoiul în care mustul s-a maturat. Îi spun istoria aromele de struguri, de fructe de pădure, vanilie sau citrice.
Culoarea oferă indicii importante despre vechime. Un expert ştie să estimeze tăria vinului după grosimea urmelor lăsate pe marginea paharului. Abia apoi, gustul dă verdictul final.
Cursanţii au degustat 13 vinuri, printre care organizatorii au ascuns o capcană pentru degustători: unul dintre sortimente avea un defect, despre care învăţăceii nu bănuiau nimic. Cei mai mulţi însă şi-au dat seama imediat.
„Ceea ce m-a şocat a fost exact un vin distrus. Am mai mirosit şi am mai gustat, dar am crezut că aşa trebuie să fie vinul ăla”, a spus unul dintre participanţi.
„În primul rând un vin trebuie să fie în echilibru. Să ne ofere o plăcere, dar echilibrul este cel pe care îl căutăm într-un vin”, a declarat Zoltán Szövérdfi-Szép, organizator.
Pentru cele opt ore în care au fost iniţiaţi în tainele degustării profesioniste a vinului, participanţii au plătit 100 de lei.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News