O ambulanță care transporta la Timișoara un șofer rănit ce a plonjat cu mașina într-o prăpastie din județul Hunedoara a fost implicată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident în localitatea Recaș. Asistenta medicală a fost rănită și a fost dusă la un spital din Timișoara, relatează Mediafax.
Medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara, a anunțat că ambulanța care transporta șoferul ce a plonjat cu mașina într-o prăpastie de pe podul Dărănești-Petroșani a fost implicată într-un accident, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Recaș, din județul Timiș.
În urma impactului, asistenta de la ambulanță a suferit un traumatism cranian, fiind transportată la UPU de la Spitalul Județen Timișoara. Tot acolo, dar cu o altă ambulanță a ajuns și pacientul din Hunedoara, care era intubat și ventilat mecanic.
Potrivit reprezentanților SAJ Hunedoara, medicul și ambulanțierul nu prezentau leziuni evidente, dar au fost duși și ei la spital pentru investigații.
Ambulanța implicată în accident transporta la Timișoara un șofer, care sâmbătă seara a plonjat cu mașina de pe podul Dărănești-Petroșani și a ajuns într-o prăpastie, în județul Hunedoara.
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 31 de ani, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a ieșit în afara drumului public, răsturnându-se cu autoturismul într-o prăpastie din Hunedoara. Șoferul era singur în autoturism și a fost rănit grav.