Ani de zile au dormit sub cerul liber, iar acum se bucură că au în sfârşit...o casă.
Unul dintre norocoşi este Aurel. Drumul lui a început într-un centru de plasament din Recaş. A făcut apoi şcoala în Timişoara şi a încercat să îşi găsească un loc de muncă. Răspunsul a fost însă mereu acelaşi.
Acum, la 25 de ani, are pentru prima dată o cameră numai a lui.
Şi Liliana, mamă a doi copii, simte, în sfârşit, că are un rost. „Ieşeam dimineaţa de la azilul de noapte la ora 7, plecam cu copiii, mergeam pe băncile de la Bega şi copiii mei dormeau pe bănci .
Nu orice persoană fără adăpost poate ajunge să trăiască şi să muncească în fermă. Sunt aleşi doar cei care nu au fost implicaţi în scandaluri şi care demonstrează că îşi doresc să muncească.