Incidentul ridică mari semne de întrebare asupra siguranţei clădirii. Oficialii spun însă că nu au unde să mute tribunalul.
Cu doar cinci minute înainte ca şedinţa de judecată să înceapă, un zgomot puternic s-a auzit din tavan, iar în câteva clipe plafonul a căzut la câţiva centimetri de judecător şi avocaţi. Un deţinut care lucra la reparaţiile clădirii şi se afla în pod în acel moment s-a prăbuşit cu tot cu tavan. Reprezentanţii Tribunalului spun că bărbatul nu avea ce să caute acolo.
„Noi i-am anunțat pe cei de pe șantier ca lucrările să se desfășoare în afara orelor în care sunt ședințe de judecată pentru că este gălăgie, este praf. Nu am fost anuntați că urmează sa se lucreze”, a spus Rodica Maxim, președintele Tribunalului Satu Mare.
Deţinutul de 45 de ani a ajuns în stare gravă la spital.
„Pacientul a venit în stare de șoc, politraumatisme. Trebuie să stea imobilizat pentru că e vorba de o fractură de coloană”, a spus medicul Constantin Demian.
Lucrările de reabilitare la Tribunalul Satu Mare au început acum mai bine de un an, însă lucrările avansează greu.
Pentru terminarea reparațiilor, reprezentanţii Tribunalului spun că mai au nevoie de 10 milioane de lei.