Minerii de la Paroșeni și Uricani își vor primii banii de salarii

Data actualizării: Data publicării:
mineri

Peste 360 de mineri s-au blocat în subteran, luni seară, nemulţumiţi că nu şi-au primit la timp salariile. Protestul a continuat și marți dimineață. În cursul după-amiezii, ei au primit garanții că-și vor primi salariile.

mineri

Actualizare: Minerii de la exploatările de huilă Uricani și Paroșeni își vor primi banii de salarii în cursul zilei de marți, după ce în conturile Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) a fost virată subvenția pentru minerit aferentă lunii octombrie, a declarat președintele Sindicatului "Huila", Laszlo Domokos, potrivit Agerpres.


 

Oamenii, angajaţi la exploatările miniere Paroșeni şi Uricani din Valea Jiului, refuză să iasă la suprafaţă până ce nu-şi vor încasa drepturile ce li se cuvin.

240 de mineri din schimburile 3 și 4 nu au mai ieșit din mină, iar acestora li s-au alăturat și cei care trebuiau să intre în schimbul 1.

La mine Uricani protestează 125 de mineri.

Ei spun că vor ieși din subteran când banii le vor intra în conturi și când li se vor rezolva problemele.

Aceștia mai spun că nu au mai primit salariul din 29 noiembrie, Complexul Energetic Hunedoara neplătind cărbunele.

Minerii mai cer garanții că nu vor mai exista întârzieri în cel puțin următoarele două luni.

Ministerul Energiei s-a implicat deja în intermedierea negocierilor pentru ca minerii să-și primească salariile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...