Surse: ANAF a blocat conturile TVR

Data publicării:
TVR-Mediafax Foto-Cristian Matei

Motivul blocării conturilor ar fi datoriile pe care le are SRTv la bugetul de stat şi faptul că sub conducerea lui Stelian Tănase, preşedintele - director general al TVR, instituţia nu ar mai fi respectat memorandumul din 2012, prin care Guvernul a permis eşalonarea datoriilor la stat ale SRTv pe o perioadă de şapte ani, au mai spus sursele citate.

Această situaţie, care ar putea duce la blocarea activităţii televiziunii publice, urmează să fie analizată în şedinţa de marţi a Consiliului de Administraţie (CA) al TVR, conform surselor citate de Mediafax.

Până la ora difuzării acestei ştiri, Stelian Tănase nu a putut fi contactat.

Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.

Pe de altă parte, Adrian Bucur, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, a declarat, pe 8 decembrie 2014, că a decis să facă un apel public, întrucât situaţia TVR este disperată, televiziunea publică având penalităţi la fisc de aproximativ 9 milioane de euro pe an.

În aceeaşi zi, Stelian Tănase a declarat că TVR se află „într-o situaţie financiară extrem de critică”, iar conducerea Televiziunii Române a transmis către autorităţile statului, inclusiv ANAF, „propuneri de soluţii la problemele grave ale televiziunii”.

ANAF a mai blocat conturile SRTv în mai 2012, din cauza datoriilor acumulate - din 2005 până la finalul lui 2011 - către bugetul de stat, care erau la momentul respectiv în valoare de 308 milioane de lei, din care 229 de milioane de lei debite, diferenţa fiind reprezentată de penalităţi, au declarat, atunci, surse din ANAF.

În iunie 2012, Guvernul a aprobat procedura prin care ANAF a deblocat pentru o perioadă de şase luni conturile televiziunii publice.

Ulterior, în baza unui memorandum aprobat de Guvern, datoriile SRTv au fost eşalonate pe o perioadă de şapte ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri