Succes la Cannes. Tudor Cristian Jurgiu a luat Premiul al III-lea la secţiunea Cinéfondation, cu scurtmetrajul "În acvariu"
Data publicării:
Premiul I a fost acordat scurtmetrajului "Needle", regizat de Anahita Ghazvinizadeh, o studentă de origine iraniană la Institutul de Arte din Chicago, iar premiul al II-lea a revenit belgiencei Sarah Hirtt pentru scurtmetrajul "En attendant le degel".
Secţiunea Cinéfondation este dedicată filmelor de şcoală şi a fost creată în 1998 de preşedintele Festivalului de la Cannes, Gilles Jacob.
În anul 2009, Tudor Cristian Jurgiu a absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Film I.L. Caragiale, la secţia Regie de Film şi TV. În timpul studiilor a regizat trei scurtmetraje şi un documentar, iar în 2009 a realizat scurtmetrajul "Nunta lui Oli". Această peliculă a cîştigat mai multe premii, printre care şi distincţia pentru Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Leeds, din Marea Britanie.