Stadion de 400.000 de lei, folosit drept păşune pentru animale

Data publicării:
stadion

Stadionul din satul Mihai Bravu a fost inaugurat cu fast în urmă cu patru ani de autorităţile locale de atunci. După tăierea panglicii, însă, nimeni nu s-a mai interesat de terenul de joc, iar locul a ajuns păşune pentru animalele localnicilor.

Terenul unuia dintre cele mai mari stadioane din judeţul Brăila este plin de buruieni, iar gardurile, porţile şi tribuna sunt mâncate de rugină.

Satul Mihai Bravu, cu puţin peste 1.500 de locuitori, nu a avut niciodată echipă de fotbal.

„De când sunt eu aici, absolut niciodată nu s-a jucat fotbal. E un teren unde, presupun, s-au investit bani degeaba. Mai vine lumea, coseşte, creşte iarba, dacă n-ar cosi lumea, vă spun, erau bălării mai mari ca pomii”, spune un localnic.

Rămâne o enigmă de ce fostul primar al localităţii a investiti banii într- un stadion. Fostul edil nu a vrut nici acum să dea explicaţii. Iniţial, construirea terenului de fotbal a fost demarată cu bani de la Guvern, care a alocat, însă, numai 1% din valoarea totală a proiectului, 400.000 de lei.

„Problema care e? Trebuiau să se dea banii, nu s-au dat, s-au promis. S-a suportat din bugetul local, ca după aia - ştiţi cum e... Nu s-au mai dat”, spune Nechifor Mihăluş, viceprimarul din comuna Victoria.

Oamenii din sat spun, însă, că priorităţile erau altele: canalizare, trotuare şi drumuri asfaltate.

„Fostul primar care a fost atunci a luat nişte bani şi au rămas moarte toate. E o mafie la noi aici, în primărie, pericol mare!”, spune un sătean.

„Au zis că asfaltează. Au pus pietrele alea, când călcâm în ele, venim de-a dura, ca titirezul”, spune şi o femeie.

Chiar şi aşa, actualii edili vor să duc mai departe proiectul. Vor ca anul viitor să refacă stadionul şi găsească chiar şi o echipă de fotbal care să joace acolo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri